M-am indragostit de sotul meu ascultand in masina pe Norah Jones cu piesa "What I am to you".Masina alerga pe drumurile serpuite de munte,el ma tinea de mana,desi nu ma privea,simteam privirea asupra-mi si fluturasi colorati isi agitau firavele aripi in stomac intocmai cum ne canta Norah.Apoi a venit cererea,mi-a fost inamanat un mic ingeras,ce purta la gat un inel de logodna.Asa am ajuns sa raman in Japonia si viata sa capete alt inteles si alt aspect.
Si poate aceeasi fluturasi s-au jucat in stomac si in urma cu ani in urma,pe-o banca,intr-o noapte de vara intr-un sat la margine de Bucuresti.O chitara si-un cantec folc drag mie.
Imi place sa raman in contact cu Romania,indiferent de gradul de adaptare.Caci am ajuns sa iubesc Japonia,cu sufletul,cu trupul,fizic,mintal.Da,o iubesc.Dar Romania ramane tara materna si intotdeaua,un gand,fie el cat de mic,va zbura catre tara Carpatilor,tara Dunarii,tara in care am crescut.
Ieri a avut loc in oras un concert sustinut de Orchestra de Camera Radio.Dupa terminarea concertului,impinsa mai mult cu forta de catre soacra mea,m-am dus in culise,sa ii salut.Mi-ar fi parut rau de nu m-as fi dus.Am fost intampinata de catre membrii orchestrei cu entuziasm.A fost o stare de bine faptul ca am reusit sa vorbesc cu ei,sa le trasmit felicitari,sa le spun cat de mult ma bucur ca ii revad si sa le urez mult succes in continuare.Desi conversatia nu a tinut mai mult de 10 minute,m-am simtit apropiata sufleteste de ei si am simtit din partea lor la fel.La sfarsit ne-am luat "la revedere" si sper sa ii revad in cativa ani,in aceeasi locatie,pe toti.
In drum spre casa ma gandeam,am doua fete.Ele inteleg lb romana si uneori o si vorbesc.Voi avea grija sa iubeasca Romania,cu bune,cu rele.Le voi relata despre viata mea din tara,despre copilarie,adolescenta.Pentru ele insa,tara pe care o vor iubi din suflet va ramane tara natala,Japonia.Sunt mai mult japoneze si mai putin romance.Sa fie un lucru rau,sau poate bun.Depinde din ce unghi vrei sa privesti.
Haotic gandesc,haotic scriu.Ador tara soarelui rasare dar amintirile din Romania traiesc in mine.Si implicit,prezentul si viitorul il traiesc si in Romania.Acolo sunt prietenii mei de suflet,acolo sunt persoane dragi mie,acolo sunt 20 de ani din viata.
Thanks god for the internet! :)
6 comentarii:
Ma bucur de cele ce ai scris si intr-un fel e normal ceea ce simti. Nu poti sa lepezi Romania nici daca nu mai traiesti in ea, nici daca nu e asa cum am fi dorit sa fie. Cum s-ar zice ,,aluatul" tau e romanesc. Am si eu un nepotel care traieste in afara granitelor Romaniei si tot asa si parintii lui se gandesc sa-l obisnuiasca de mic cu limba, cu oamenii de aici, cu tara. Orice ar fi, sunt de parere ca un copil nu uita asa usor radacinile parintilor. Poate doar va lasa impresia ca nu-i pasa. Dar pana la urma conteaza mai mult caracterul si viata, decat tara natala. Conteaza sa fii ,,om" in orice imprejurare. Multumiri pentru ganduri, ,,romanco"! By the way suntem mandri ca esti asa un om ,,roman" in tara soarelui rasare. O familie cat mai unita si fericita! :)
Sabina, inteleg perfect! Chiar daca eu nu am stat in Japonia cat stai tu si nici nu am fost atat de legata de ea printr-o radacina solida precum o familie acolo, eu cred ca atunci cand petreci mai mult de cateva luni intr-o alta tara decat cea natala, iti imparti sufletul un pic. Niciodata n-o sa mai existe un acasa intreg, intotdeauna vei tanji dupa un lucru sau altul din alta tara.
Mie mi-a placut sa stau in Japonia, ii ador cultura (in mare parte) si totusi mi-era dor de limba romana (in mod ciudat, nu si de oameni, cu exceptia familiei si a unor prieteni, numai de limba). Acum sunt in Romania si mi-e dor de Japonia...
Daca citesti blogurile unor alti expati vei vedea ca, cu cat traiesti in mai multe tari, cu atat lasi mai multe particele din tine undeva, astfel incat nicaieri nu este perfect sau complet, peste tot ai nostalgia a ceva :)
Multumesc fete dragi.
Cred ca imi este dor de tara.:)Ajung insa peste un an-doi.:)Pana atunci ma multumesc cu amintiri si tv din Ro.:)
articolul este foarte frumos scris, nicidecum haotic. citeodata mi.as dori sa am si eu dorul asta de vatra. am "hoinarit" si probabil voi hoinari mereu, am un dor de duca mostenit, in speranta ca voi gasi undeva "casa sufletului meu" cum imi place sa ii spun...bineinteles nu "hoinaresc" prin tari straine, dar incerc atit cit pot sa imi linistesc tanjeala asta a sufletului meu.
te salut din "cenusiul" Bucuresti, unde pe nepusa masa mi s.a narazit sa ajung.
Imi place articolul tau. Si eu stiu cum ti se lipeste Japonia de suflet, dar si cum ajungi sa hoinaresti prin lume dupa persoana iubita. Si eu cred ca Romania o sa imi ramana mereu in suflet, dar nu am regrete in privinta faptului ca inima ma poarta prin alte parti. Sa am sufletul impartit si sa ma bucur si cand sunt acasa si cand sunt departe incepe sa mi se para ceva firesc.
Trimiteţi un comentariu