Cri, cri, cri

" Toamnă gri.

Nu credeam c-o să mai vii "

Aaaa, nu. N-am să recit acum balada greierului, nu.

Vroiam să spun că sâmbăta trecută am fost să văd marea. Dar marea nu mai era acolo. Murise. În locul ei, cineva, o mână nepricepută, desenase o imitaţie de un inegalabil prost gust. Mâna stângace înlocuise graţia cu rigiditatea şi pacea cu încordarea. Această mare era sălbatică, mă privea ca un vultur pregatit să-şi inhaţe prada. Am blestemat în gând acea mană criminală. 

Nu se auzeau pescăruşi şi nici valuri spărgându-se la mal. Nisipul era doar o pulbere de carton.

Priveam masa aceea uriasă, copia mării, mişcătoare, ca un animal uriaş, cu mişcari agonice şi mi-am amintit versurile unui scriitor:

" În ostilitate, în nisip, în vânt

 Concesiile ne sunt cenzurate.

 Tu vii cu intimitate şi sarcasm apaş

 Îngânând un ovoid, încorsetând aroganţa,

 Ovoidul e carnivor, aroganţa e carnivoră

 Şi te strecori de frică printre degete

 În ostilitate, în nisip, în vânt "

Cri, cri, toamnă, tu vii. 

Cicadele au murit în zbor cu aripile frânte. Cântecul greierilor îmi preface sufletul în pulbere de aur, în nisip, în vânt.