Nimeni nu e perfect

Ieri mi s-a întâmplat un lucru ciudat. Uitasem geamul mașinii deschis și fredonam cd-ul ascultat și reascultat cu o interpretă de enka. Opresc la stop și tot fredonând, bătând ritmul cu degetele pe volan, simt că cineva mă privește în partea dreaptă. Făcând o paranteză, într-un orășel de provincie, cum este cel în care locuiesc, să vezi străini este ca atunci când vedeam mașina de carne acum 25 ani. Te freci la ochi, te ciupești de braț să fi sigur că nu visezi și îți spui:
Băi, ăla e chiar un gaijin!
 
 
 Când întorc capul (recunosc curioasă) un domn la vreo 70 ani, mă privea rânjind grosolan, iar sub razele soarelui, doi dinți argintii străluceau ca doua bijuterii veritabile. Purta un maieu alb, pe brațul stâng având un tatuaj cu un desen ilizibil. Își trece limba peste buzele subțiri, uscate și  îngălbenite de tutun și-mi trimite un sărut ce m-a făcut să îngheț. Văzând că n-am nicio reacție, rânjește din nou și mă complimenteaza:
 
 
   -  Ooii, kawaii ne!
 
 
 Nici de data asta n-am putut reacționa, rămăsesem cu gura întredeschisă între zâmbet și strâmbătură. De data aceasta îmi strigă:
 
 
   -   America?! America?! Puriti! ( din engleză: pretty)
 
 
 Și îmi mai arată un rânjet fermecător.
 
 
 M-a trezit șoferul din spate când m-a atenționat cu un claxson scurt! Era verde deja!

Regret lipsa mea de reacţie de ieri, azi mi-am amintit nişte vorbe ce nimeni şi nimic nu le poate tăgădui veridicitatea: Nu există bărbaţi care face dragoste prost ci femei care nu ştie să iubeste.

La naiba, nici in Japonia nimeni nu e perfect.
O dedicaţie specială pentru domnu' în maieu şi tatuaj pe braţul stâng din strada Midorimachi, în dubiţa albastră, fără numar: