De vorbă cu Erika

Povestea lunii albastre

   Deja putem să vorbim de toamnă în Japonia. E peisajul pe care-l descriu atâția oameni cu maestrie artistică, cu dor și pasiune. cu lacrimi și suferință. E toamna cu frunze arse, e noaptea liniștită cu lună albastră. E mirosul mării după ploaie, liniștea se strecoară printre casele care încă luminează palid cartierul. E mânuță firavă care se cuibărește în palma mea făcută cauș. Merge tiptil, aproape lipită de mine, întoarce capul și privește în sus. După ce pătrundem întunericul și ne croim drum către casă, continuă să privească în sus, se oprește în loc și-mi face semn să mă apropii. Mă așez lângă ea și o întreb ce este. Îmi șoptește la ureche cu vorbă sfioasă și cu teamă:
 
 
    - Mamă, tu ai văzut? Ne urmărește luna!

Scăpăm de mustrări fiind sinceri

  -  Hai mamă, chiar trebuie să te superi?! Doar ştii că te iubesc mult!